Bună, tuturor!

Revin astăzi pe blog cu un articol pe care îl am în minte de ceva vreme și pe care, în sfârșit, am prins curaj să îl scriu.

Unii dintre voi știți că, în trecut, postam destul de des atât pe blog, cât și pe Instagram. La un moment dat însă, am simțit nevoia unei pauze. Cititul și scrisul despre cărți au început să se transforme dintr-o pasiune în obligație, iar asta m-a făcut să mă îndepărtez treptat de citit.

Am început acest blog acum aproape nouă ani și, pentru mine, a fost mereu mai mult decât un loc în care publicam recenzii. A fost un jurnal al lecturilor mele, un spațiu în care îmi adunam gândurile despre cărți și în care mă puteam întoarce peste ani pentru a-mi aminti ce am simțit într-un anumit moment al vieții.

În ultimii doi ani nu am mai citit la fel de mult ca înainte. Odată cu descoperirea comunităților de pe BookTok și Bookstagram, am început să simt din ce în ce mai mult presiunea de a ține pasul cu trendurile, de a citi cât mai multe cărți și de a mă compara constant cu alți cititori. În loc să mă bucur de lectură, am ajuns să o tratez ca pe o listă de sarcini. Iar de aici până la un reading slump serios nu a mai fost decât un pas.

Nu am reușit să citesc nici măcar jumătate din cărțile pe care mi le propuneam la începutul fiecărui an și, pentru prima dată după mult timp, am ales să nu mă mai învinovățesc pentru asta. Am simțit că cel mai sănătos lucru pe care îl pot face este să iau o pauză și să revin atunci când voi simți din nou bucuria de a citi și de a scrie despre cărți.

Și cred că acel moment a venit.

În perioada următoare vreau să reiau recenziile, dar am în plan și alte tipuri de articole pentru voi. Până atunci, m-am gândit să vă arăt ce am citit în ultimii doi ani, câte cărți mi-am propus să citesc și cum a arătat, în realitate, parcursul meu de cititor.

Reading challenge 2024 – 15/50 carti

  1. Mostenitoarea Focului – Sarah J. Maas (seria Throne of Glass)
  2. O vara italiana – Rebecca Serle
  3. Din cer au cazut trei mere – Narine Abgaryan
  4. Regina Umbrelor – Sarah J. Maas (seria Throne of Glass)
  5. Cuplul de la nr 9 – Claire Douglas
  6. Imperiul furtunilor – Sarah J. Maas (seria Throne of Glass)
  7. Turnul Zorilor – Sarah J. Maas (seria Throne of Glass)
  8. Simon – Narine Abgaryan
  9. Vindecarea copilului interior – Stefanie Stahl
  10. Menajera – Freida McFadden
  11. Taramul de Cenusa – Sarah J. Maas (seria Throne of Glass)
  12. Unde ai disparut, Bernadette? – Maria Semple
  13. Secretul Menajerei – Freida McFadden
  14. The Housemaid is watching – Freida McFadden
  15. Cele trei ADDA – Ada Rizea

Reading challenge 2025 – 14/50 carti

  1. Secretul Helenei – Lucinda Riley
  2. Crimele de la internat – Lucinda Riley
  3. Fluturi vol 1 – Irina Binder
  4. Fluturi vol 2 – Irina Binder
  5. Hauting Adeline – H.D. Carlton
  6. Colega de birou – Freida McFadden
  7. Si din zece n-a mai ramas niciunul – Agatha Christie
  8. Fluturi vol 3 – Irina Binder
  9. Fluturi vol 4 – Irina Binder
  10. Doua carti si o vacanta – Emily Henry
  11. Pana la sfarsit – Irina Binder
  12. Crima perfecta. Instructiuni pentru fete cuminti – Holly Jackson
  13. Povestea Maiei – Lucinda Riley
  14. Povestea Faridei, Fata care a invins ISIS – Farida Khalaf

Un lucru pe care l-am învățat o dată cu această pauză, este că lectura nu ar trebui să fie o competiție și fiecare individ are ritmul său de a citi.

Pentru mine revenirea pe blog înseamnă să redescopăr bucuria de a citi și de a bifa cât mai puțin obiectivele.

Ne revedem curând la următoarea postare.

Mult spor,

Ana💛

Nu uita că mă găsești și pe instagram unde postez zilnic despre cărțile pe care eu le citesc.

Ne putem conecta și pe goodreads dacă vrei să fii la curent cu recenzile mele.

Leave A Comment

Recommended Posts